Campionatele Nationale pe Sosea

Weekendul 22-23 Iunie 2013, a avut loc la Cluj Napoca, Campionatele Nationale de Sosea, la contratimp si fond. In acest sens in ultima perioada am lasat la o parte offroadul, si am tinut antrenamentele pe sosea. Fiind un club specializat pe MTB, nu am avut la dispozitie echipamente speciale de sosea, in special bicicletele, mergand pe MTB-uri cu anvelope de sosea, si cursiere mai antice, asa ca am vizat aceste campionate ca si un experiment, sa vedem care ar fi nivelul in comparatie cu riderii de la MTB. Desigur, cel putin 50% din rutieristii prezenti, au fost de fapt riderii cu care ne intalnim de obicei la cursele de MTB.

Cursa fiind programata de la ora 11, am plecat din Zalau, la o ora destul de matinala, pentru a avea timp sa ne instalam, sa apucam a ne scoate numerele de concurs, si sa ne putem face incalzirea mai serios, pentru ca fiind vorba de un contratimp(carea fost si foarte scurt 10km.) aveam nevoie de o incalzire serioasa. Mie personal nu imi convin cursele in care se pedaleaza sub o ora, asa ca am insistat mult pe incalzire. Initial, startul trebuia sa se dea la ora 11:20 la categoria noastra, dar nu stiu din ce cauza, programul a fost schimbat, asa ca am stat 30 min. la start, pana au dat drumul concurentilor. Dimineata se anuntase ca startul se va da tot la 30 sec./concurent, dar nu s-a respectat, asa ca am ajuns sa iau startul cu aproape o ora intarziere fata de ora afisata, si fara incalzirea facuta.

Pe ordinea de start, colegul meu Marian Bogdan pornea chiar inaintea mea, asa ca era un bun punct de reper, atata vreme cat pe plat si coborari am un mic avantaj fata de el(eu fiind mai greu) iar pe urcari avantajul fiind de partea lui. In cele din urma iau si eu startul la un minut dupa Bogdan M. Primii metri am sprintat puternic, si instant am sarit pulsul de 180bpm. Traseul urma o portiune de plat 900m, in usoara urcare (aproape insesizabila) unde am tras foarte tare si unde m-am chinuit sa imi stabilizez pulsul care oscila destul de haotic intre 180-200bpm. Dupa cei 900m de plat au urmat aproximativ 3km de urcare mai consistenta cu o panta medie de aproximativ 5% unde distanta castigata pe prima parte fata de Bogdan M. a inceput sa se diminueze, astfel ca dupa 4km de concurs distanta dintre noi a ramas aproximativ la fel ca la start. Dupa cei 4km de cursa, incepeam sa ma simt tot mai bine, si faptul ca am fost ajuns din urma de un rutierist m-a motivat si mai tare sa trag. De aici urma un ultim km. de urcare valonata, dupa care coborare pana in ultimul km. unde traseul era plat. Din pacate, la MTB raportul maxim care il am in prezent este de 42×12, ceea ce nu mi-a permis sa pedalez aproximativ 40% din coborare, asa ca am pierdut cateva secunde pretioase. dupa un ultim sprint am trecut la 21 sec. de Bogdan M. cu un timp de 20:29. Felicitari pentru restul echipei care a scos rezultate bune.

Duminica incepand cu ora 16:00 trebuia sa se dea startul etapei de fond, dar organizatorii nu s-au mai incadrat in timp, asa ca am luat startul la ora 17:55 dupa care s-a si dat drumul circulatiei rutiere, fiind mai mult o tura de plimbare. La intoarcere poarta de start nu mai exista, iar timpii nu cred ca i-a mai luat nimeni. Oricum in ceea ce ma priveste, am scos un timp cu 2min. 13sec. mai bun decat la contratimp, ceea ce imi dovedeste faptul ca este mult mai usor sa tragi dupa cineva decat sa mergi singur in contratimp.

Din pacate nu am cuvinte de lauda pentru acest eveniment. Pentru categoria legitimatilor a fost totul ok, dar pentru cei nelegitimati pot atrage atentia pe cateva aspecte care sper sa nu le mai intalnesc in competitiile la care particip: traseu – mult prea scurt, in 10km nu apuci nici macar sa iti intri in ritm; cronometrarea – in ciuda faptului ca s-a platit o taxa de participare, cronometrarea s-a facut cu ajutorul unui cronometru de mana; programul afisat – daca se afiseaza un program de concurs este bine sa se si respecte.

Nu tin sa critic pe nimeni, dar avand in vedere ca Federatia Romana de Ciclism intentioneaza sa promoveze si sa dezvolte acest sport, ar trebui sa faca un efort suplimentar in a oferi posibilitatea amatorilor sa participe la aceste competitii, in special in conditii asemanatoare cu cele de la profesionisti.

Rezultate la contratimp:

Barbinta Dan: loc 7 – 18-29 ani – 18:13

Damian Calin: loc 3 – 15-17 ani – 19:47

Tirle Marius: loc 12 – 30-39 ani – 20:29

Eugen Straistaru: loc 1 – 12-14 ani – 21:05

Marian Bogda: loc 14 – 30-39 ani – 21:08

Val Hodis: loc 24 – 18-29 ani – 24:29

 

© 2013 – Marius Tirle

 

 

Cupa Marghitei – Turul Ciclist Al Romaniei

Duminica 30 Iunie a avut loc debutul Turului Ciclist Al Romaniei, prilej cu care s-a organizat si Cupa Marghitei, cocnurs de ciclism rutier pentru “muritorii de rand”. Asemenea Campionatelor Nationale de Sosea, a fost un prilej de a mai testa cursele de sosea. De data asta am mers cu obiectivul de a avea cel putin unul din membrii Alien Cycling pe podium.

Dimineata la ora 9, am ridicat numerele de concurs, unde am ramas surprinsi de numarul ridicat de concurenti de peste granita(peste 30%). De data asta colegul nostru Dani a avut la dispozitie o cursiera mai rezonabila ca si greutate(10kg), astfel ca ii dadeam prima sansa in a ocupa o pozitie pe podium. Noi pe MTB am mers cu obiectivul de a ne plasa cel putin la mijlocul clasamentului, si in mod special de a fi prezenti la debutul Turului Ciclist Al Romaniei.

Dupa incalzire, ne-am asezat la start, si dupa o mica sedinta tehnica s-a dat startul fals. Startul real a avut loc la aprox 2 km dupa cel fals, la iesirea din localitate. S-a pornit tare, in primul km facanduse diferenta, ramanand in fata un pluton de aproximativ 20 rutieri, unde am reusit sa tinem cu greu contactul, eu Bogdan, Eugen si Dan Barbinta. S-a mers in acest pluton pana la jumatatea traseului, ritmul fiind foarte nervos, la fiecare minut existand cate o tentativa de evadare, fara succes. Pe la km. 10 colegul nostru Eugen, nu a mai facut fata ritmului, astfel ca a ramas in urma impreuna cu cativa dintre concurentii mai putin pregatiti.  Odata ajunsi la jumatatea traseului(km15), acesta face intoarcere, pe acelasi traseu spre zona de start finish. Nefiind in recunoastere pe traseu, nu am fost pozitionat foarte bine la aceasta intoarcere de 180gr. (eram chiar in coada plutonului). Era momentul asteptat de cei mai buni sa atace, si asa s-a si intamplat. Pana am luat curba, plutonul a fost sectionat in peste 4-5 grupuri. Am tras tare, dar din pacate nu am reusit sa ma apropiu de grupul fruntas. In a doua parte a cursei, am mers relativ la maxim, si am reusit impreuna cu inca 4-5 rutieri (printre care si Marian Bogdan) sa evadam dintr-un grup mai mare. Pana la final au fost cateva tentative de evadare din grupul nostru, doar ca vantul din fata si traseul ce avea catarari usoare nu a tinut cu evadatii. Final la sprint, unde din pacate raportul care l-am avut la MTB (42-12) nu m-a ajutat de loc.

Pana la urma Barbinta Dan din plutonul fruntas a reusit sa se plaseze pe locul 7 la categoria 19-39 ani, urmat de mine pe locul 15 si de Marian Bogdan pe locul 17. Straistaru Eugen a ocupat pozitia 5 la categoria 14-16 ani.